Un frumos poem

Când te-am văzut pentru prima dată
erai îngenunchiată şi te rugai lângă altar,
te învăluia o lumină caldă, înmiresmată,
cu iz dulceag de tămâie şi divin nectar.

Te urmăream atent, cu o nostalgică tandreţe,
întrebându-mă ce eşti: fată, femeie măritată?
şi dacă, ascunsă sub pioasa ta magică blândeţe,
pulsează o inimă iubitoare ori una disperată.

Erai atât de adânc cufundată în rugăciune
încât nimic din ce era în jurul tău nu te tulbura,
iar eu te priveam făra sfială, ca pe o minune,
în timp ce întreaga mea fiinţă de emoţie vibra.

Simţeam cum peste mine o nevăzută mână
din văzduh, precum o vrajă, discret cobora
şi îmi mângâia inima răvaşită de tainica furtună
a pasiunii, care trezită din somn iertare implora.

Mă fascina atât de puternic prezenţa ta
încât mulţimea murmurătoare din jur
se dematerializa şi încet-încet dispărea,
lăsând locul unui mirific şi fermecat azur
pe care numai sufletul meu îl putea vedea;
îmi părea că am rămas singuri în lăcaşul sfânt,
dar eram despărţiţi de o transparentă perdea,
ţinută de îngeri să nu încalc marele juramânt.

Imagine

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s