Prima intilnire cu tiganii din New York ….

Era prin primavara lui ’92 … Mi-a spus cineva ca tiganii din Ridgewood vindeau cartele telefonice cu 5 dolari si puteai vorbi cu ele doar o data cam doua ore, daca nu si mai mult … Asta era problema mea cea mai mare. Pe atunci minutul costa cam 7 dolari, iar cum la mine se vorbea cu Romania saptaminal … era o mare disperare la vederea facturii telefonice, iar la plata ei mai bine iti faceai Harakiri!

Zis si facut! L-am luat pe al’ micu’ de-o mina, l-am asezat frumos in scaunelul lui de bebelus din masina si cu harta taximetristului in fata mi-am schitat traseul … Am facut cam o ora, deorece nu mai fusesem de una singura pe-acolo. Nu-i bai, am ajuns cu bine, am vazut casa si m-am prins ca eram la locul cu pricina, deoarece geamul de la parter era larg deschis si puteai vedea in casa ca la Reality TV, un copil se juca in mijlocul odaii, iar din casa venea miros de mincare si tigari. Am sunat la usa, o doamna Tiganca a deschis usa, i-am spus politicos pasul meu, si ea m-a poftit in casa. Inauntru… peretii zugraviti in verde, o mica mocheta industriala pe jos, dar curat, nimic de zis, un copilas cu fundul gol se tiria pe ea, iar intr-un fotoliu statea Barosanu’ casei, a la maieu alb si pantaloni negri, scotind trombe de fum din tigara aprinsa. L-am salutat, ne-am strins miinile si i-am spus dorinta. El mi-a zis sa iau loc, m-a chestionat de unde sint, din ce oras romanesc, mi-a spus si el ca se ocupa de aducerea rromilor in America … ce sa spun … om pregatit … cu fax, computer si o lista de oameni pe care tocmai o faxa la Ambasada americana din Bucuresti si Toronto. Omul a cerut doua cafele si indata Doamna Tiganca a adus doua degetare mici cu cafea turceasca, aromata de care nu mai bausem de aproape cinci ani … Cind sa iau cafeaua au aparut si doua paharute cu rom. Omul scoase un teanc de cartele telefonice si m-a intrebat de cite minute vreau. I-am raspuns ca nu conteaza, sint la prima incercare oricum. Omul a pus cardul telefonic pe masa, eu i-am „cardit loveaua” si ne-am pus pe savurat cafele cu rom. Ala mic al lor cu fundul gol, ii indesa lu’ fii-mio biscuiti inmuiati din gura lui, iar al meu ii dadea o jucarie pe care o linsese el tot drumul in masina. Am avut o tresarire de a intrerupe schimbul de amabilitati, dar nu am vrut sa jignesc gazda care era in largul lui cu ospitalitatea si povestirile. Si uite asa aflai cum a venit Barosanu’ la New York, cind, si ce servicii si facilitati facea el comunitatii de rromi si romani din New York. I-am povestit si eu de prietenii mei Geza si Latziko, tigani faini de Ghelinta cu care ma aveam ca fratii. Orice le ceream, ei faceau pentru mine. Dupa incalzirea de rigoare, Doamna Tiganca scoase o masa plianta si o aseza in mijlocul sufrageriei, o data aparura si o fata de masa aurie cu trei farfurii, la mijloc o oala enorma de supa de gaina, un polonic cu smaltul sarit, un cos plin cu piine alba, ardei iute si sare. Femeia a spus o rugaciune inainte, si cuviincioasa, a impartit bucatele. Era imbracata cu portul tiganesc, cu batic inflorat pe fond alb, bluza de nylon roz, si fustele verzi cu roz … o intreaga primavara fosnitoare … Si-a luat copilul pe brate si i-a oferit dumicatei mici de piine cu supa. Copilasul nici nu avea timp sa inghita ca alta lingura cu supa si piine venea grabita. Am luat exemplul si am inceput sa-i dau si eu baiatului meu, la fel. Mare mi-a fost uimirea cind am vazut cum se bateau turcii la gura lui, ca la Plevna. Dupa ce i-am indestulat, i-am lasat din nou pe jos si am inceput sa mincam noi, doamnele. Barosanul era la ros de oase, si lins de degete. Gustul acelei supe divine, cu fire de tarhon, gatite de Doamna Tiganca (care probabil era cam de virsta mea, 33-34 de ani) mi-a ramas implintat in memorie … nu l-am mai gasit niciodata … Gaina frageda cu hrean mi se topea in gura. Zeama galbena, grosuta, cu rondele de smintina aluneca pe git, lasind un gust aparte, de care nu te mai saturai … Am terminat si mincarea, a mai venit un rind de rom si niste tigari maronii, stil Kojak, dupa care m-am scuzat si le-am spus ca trebuie sa plec, multumindu-le pentru ospitalitate. I-am invitat de Sintele Pasti in Astoria, unde locuiam eu, dar mi-au spus ca trebuie sa plece la Los Angeles la fratele lui.

Mult timp m-am gindit la felul cum acesti oameni m-au primit si ospatat … m-am intrebat daca la fiecare cumparator de cartele telefonice le ofereau tot ce aveau mai bun, sau care era punctul lor de vedere. Nu cred ca aveau unul, decit o inima prietenoasa, un suflet larg aparte.

Majoritatea romanilor emigrati dadeau acelasi sfat noilor veniti „sa te feresti de romani” … dar eu dupa propozitia asta asi fi adaugat „sa te imprietenesti numai cu tigani, sint cei mai omenosi!” Imagine

6 gânduri despre „Prima intilnire cu tiganii din New York ….

  1. O poveste frumoasa, de viata. Dar eu zic sa te imprietenesti cu OAMENI – tigani, romani, americani, chinezi, africani – nu are importanta nationalitatea.
    Sufletul nu are culoare si nu va avea vreodata. 🙂
    P.S. Prietena mea din liceu era tiganca si scria poezie. Voi scrie despre ea pe blog… candva.

  2. Pana la urma, sunt oameni, uscaturi se gasesc si in randul romanilor, de aceea , nu m-as grabi sa spun ca unii sunt mai buni decat altii.Acest bulibasa, a dat dovada de bunatate, si e normal, dupa o asa primire sa fie si rasplatit ca atare de frumoasa tigancusa.Un comentariu frumos, si mai mult decat atat, este din suflet.E mare lucru ca cineva sa-ti intinda o mana, atunci cand ai mare nevoie.Binele, nu se uita, dar din pacate, nici raul.Frumos!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s