Din departare … te las ingerul meu pe pamint …

Imagine

far away

Din departare

Nu ti-am vorbit vreodata, si pe feresti deschise
Nu ti-am trimis buchete, stapana mea din vise,
Ci numai de departe te-am urmarit adese,
Iluminat de ganduri nespuse, ne-ntelese…
Infioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodata
Faptura ta de zee pe cine il imbata;
Ce frunte se-nnoreaza, gandind ca steaua lina
Imparte si la altii bogata ei lumina?…
Nimic nu stiu de tine senina mea iubire
Dar ochii mei, in cale-ti culeg numai uimire;
Cararea mea pustie se umple de lumina.
Incat ma-mpac cu viata-mi si uit ca mi-esti straina…
Ce vrea si unde merge un fulger? Cui ce-i pasa!…
Destul ca face noaptea, o clipa mai frumoasa.
Dar uneori, cand luna e prea stralucitoare,
Din adancimea serii vin vraji turburatoare
As vrea sa cant, sa cuget, dar nu ma-ndemn… nu pot…
Si-atat ma simt de singur, ca ma-nfior, de teama,
Si ochii mei, din umbra, lumina ta o cheama…
Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tau pline,
Si sufletul meu prinde din nou sa se-nsenine,
De cum te-arati privirii setoase, de departe,
Stralucitoare, pura, ca mugurii de marte…
Dar azi, imi esti departe – Te fura alte zari
In tara primaverii si-a vesnicii visari.
N-ai fost a mea, dar tremur, de parca te-am pierdut,
Si-nmarmuresc cu ochii in intuneric, mut…
Stiu bine ca esti dusa, dar te astept mereu,
Si clipele-asteptarii curg tot mai trist, mai greu,
Caci nu mai licareste indepartatul geam
Si nu-mi mai iesi in cale si doar atat ceream…
Vei reveni vreodata? – Mai bine sa fi vrut
Sa-nchid adanc in mine un dor necunoscut;
Dar a crescut atata, de cand cu plans s-adapa,
Ca-n sufletul meu singur n-a mai putut sa-ncapa…
Tu arde-aceste randuri si cata, visatoare,
Cum izbucneste para din ele – si cum moare…
E flacara ce-n taina fiinta-mi pustieste,
Dar in vrajitu-mi suflet nu moare, ci tot creste…
O creanga pe carare, s-apleaca somnoroasa;
Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o craiasa
Paleste aiurita, ca visurile mele,
Miscand, la pasul vremii, hlamida ei de stele.
Eu trec, gandind la tine, la tara-n veci senina.
Iar ochii mei in lacrimi, de cate-o stea s-anina…
Si iata!… steaua cade spre tarmurile-acele,
De parca se-nfrateste cu dorurile mele…
Ea-ti aduce o solie de plans si de noroc;
Tot sufletu-mi se pierde pe urma ei de foc…
(Din departare de Panait Cerna)

(Un fel de poem „Luceafar” in care ea este de data aceasta de neatins … mai mult prin faptul ca el este vrajit de lumina ei, care aduce fericire si altora. Timid si introvertit el nu are curajul de a-i marturisi iubirea lui eterna. Astfel, din pacate ea nu va sti niciodata despre existenta iubirii lui pure, si totul se va pierde prin caderea stelei pe care si-a ales-o el ca mesager. O concluzie simpla pe care noi trebuie sa o tragem este ca pe linga faptul ca iubim, trebuie sa marturisim iubirea noastra persoanei careia ii este dedicata. Nu este suficient sa iubim, daca nu ne destainuim direct persoanei iubite. E pacat ca iubirea sa moara in „fasa,” nedestainuita. Cine si-ar fi inchipuit ca Panait Cerna este atit de contemporan in versurile sale!?)

Eminescu … titanul poeziei romanesti este onorat de NASA!

Imagine

Acest crater de pe planeta Mercur a fost numit in onoarea poetului Mihai Eminescu, titanul poeziei nationale romanesti! Craterul Eminescu are 125 kilometri in diametru.

Imaginile craterului se vind pe line cu $178 fotografia!

Tradus in engleza si inca alte patru limbi o strofa din Luceafarul suna asa:

Hyperion beholds how love
Their eyes equally charms:
Scarcely his arm touches her neck,
She takes him in her arms.
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fatã;
Abia un brat pe gît i-a pus
Si ea l-a prins în brate…

La multi ani, Eminescu!

Eminescu .... titanul poeziei romanesti este onorat de NASA!

Release Date: April 17, 2008
Credit: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

„Carmacii”

Imagine

Imi vine sa cred ca am mai citit aceasta poezie …. dar ma gindesc mai profund si-mi dau seama ca deja a devenit o matrita, un tipar al standardului de „iubiti cirmaci ai Romaniei” Din mosi stramosi, Romania este condusa de coruptie si incompetenta, de o categorie de lideri politici din categoria molustelor sau a nevertebratelor …care in viata reala sint in pericol de disparitie … iar in viata politica se inmultesc ca sobolanii, in prezent ajungind la numarul de record 600!!! Lantul lacomiei trebuie intrerupt si rupt! Destul cu cirmacii prosti care conduc un popor destept! Numele poporului roman nu trebuie sa fie murdarit si terfelit de numele si faptele a celor 600 de loaze …

Nebuna e iubirea ta (Bambi si Asu)

Video

Dimineata e mai frumoasa cu zambetul tau!

Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul lovind două pietre. Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om s-a lovit de prima întrebare, când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă, să-şi lumineze mâniile şi teama de el. Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii, când vulturii coboară în noi şi ne temem…
Octavian Paler – Focul

Legătură

Clar de luna

Doi tineri se cuprind
In parcul vechi cu povesti
Si’n ochii lor se aprind
Cuvinte vii, omenesti

Fi’va pace si frumos
Fiindca noi ne iubim
Fiindca flori de tei miros
Asa dulce si sublim
-(dulce si sublim)-

Clar de luna, clar de luna
Doua inimi impreuna
Serii parca vor sa spuna
Uite ce de’a flori

Clar de luna clar de luna
Doua inimi impreuna
Serii parca vor sa spuna
E pacat sa mori

Doi tineri azi pe carari
De mare dor frematand
Isi dau mereu sarutari
Si trupul lor e cuvant

Fi’va pace fi’va cant
Caci o viata avem
Si un singur drag pamant
Ce nemuritor il vrem
-(ce etern ïl vrem)

De pe ce tărâm ai venit şi cine eşti străine?

Imagine

De pe ce tărâm ai venit şi cine eşti străine
de te simt ca pe un iubit, nespus de drag?
De nu te văd o zi, sufletul plânge după tine
ca un copil ce îşi aşteaptă mama pe prag.

Oare, în ce vremuri ne-am mai întalnit
şi câtă dragoste reciprocă ne-am purtat
de am rămas uimită, cu graiul înmărmurit,
când inima mea, zărindu-te, s-a înfiorat?

Mi-ai răscolit fiinţa ca o ciudată furtună
şi mi-ai tulburat inima precum o nălucă;
se zbate-n mine dorinţa agresivă, nebună,
căci nu reuşeşte lângă mine să te aducă.

Ai venit să împarţi iubire, ori să te răzbuni,
pentru o vina de-a mea încă necunoscută?
Ce cauţi, ce fel de roade urmăreşti s-aduni,
sau ce răni încerci să laşi în urma ta tăcută?

De ce mă eviţi mereu şi refuzi să-mi vorbeşti?
Te simt cum vibrezi emoţionat în adâncuri,
îţi văd strălucirea din ochi când îmi zâmbeşti
şi umbrele cum peste ei ţi se adună în pâlcuri.
Zadarnic te încurajez căci te porţi ca un fugar
şi sufăr, viaţa mea părând învăluită de coşmar.

Îmi voi călca fără regret pe mândrie
şi astăzi o să-ţi vorbesc deschis eu,
cu riscul de a mă aprinde ca o făcile
ce va rămâne neîmprospătată cu seu,
dar în acest fel voi afla ce gânduri ai;
oricât de mult este posibil să mă doară,
voi accepta liniştită ce ai venit să-mi dai,
ori să-mi iei, fără să consider că e povară.

(Remus Brad)

Un frumos poem

Când te-am văzut pentru prima dată
erai îngenunchiată şi te rugai lângă altar,
te învăluia o lumină caldă, înmiresmată,
cu iz dulceag de tămâie şi divin nectar.

Te urmăream atent, cu o nostalgică tandreţe,
întrebându-mă ce eşti: fată, femeie măritată?
şi dacă, ascunsă sub pioasa ta magică blândeţe,
pulsează o inimă iubitoare ori una disperată.

Erai atât de adânc cufundată în rugăciune
încât nimic din ce era în jurul tău nu te tulbura,
iar eu te priveam făra sfială, ca pe o minune,
în timp ce întreaga mea fiinţă de emoţie vibra.

Simţeam cum peste mine o nevăzută mână
din văzduh, precum o vrajă, discret cobora
şi îmi mângâia inima răvaşită de tainica furtună
a pasiunii, care trezită din somn iertare implora.

Mă fascina atât de puternic prezenţa ta
încât mulţimea murmurătoare din jur
se dematerializa şi încet-încet dispărea,
lăsând locul unui mirific şi fermecat azur
pe care numai sufletul meu îl putea vedea;
îmi părea că am rămas singuri în lăcaşul sfânt,
dar eram despărţiţi de o transparentă perdea,
ţinută de îngeri să nu încalc marele juramânt.

Imagine

Da, mai avem

Da, mai avem


Da, mai avem

Ţară de veci, nepământesc de caldă,
Copiii noştri într-un râu se scaldă
Şi morţii noştri în pământ se scaldă.

Munţii Carpaţi miros a Lună plină,
A rouă şi a suflet de răşină,
La care capre negre se închină.

Da, mai avem ceva Carpaţi acasă,
Deşi chiar piatra lor fu lunecoasă.
Aici, N.C. mi-a cerut să zic „Şirul munţilor”,
nu că au mai rămas „Ceva Carpaţi”,
că suna prea catastrofal
Da, mai avem Mureş şi Prut şi Trotuş,
Şi Olt, şi Jiu şi alte râuri totuşi.

Da, mai avem câte ceva din toate,
Şi râurile noastre prescurtate
Nu se mai varsă în străinătate.

Da, mai avem o limbă, cât se poate,
Cu subiecte şi cu predicate.

Da, mai avem lumini ce luminează
Dacă voim, putem rosti o frază.

La cinci fântâni de le aflarăţi rostul,
Le desfiinţarăm cumpăna vitează.
Dar în adânc e un izvor. Al nostru.

Minunea noastră, ţara noastră caldă,
Copiii noştri dacă-n râu se scaldă
Şi morţii noştri în pământ se scaldă.

Tot ne-a rămas ceva după mezat
Fumul incert pe hornul unui sat,
Şi vreun oraş pitic dar crenelat.

Lui Brâncoveanu i-aţi tăiat cu graba
Şi capul şi copiii. Dar degeaba.

Adrian Păunescu

13970557-landscape-with-lake-galbenu-in-parang-mountains-in-romania

 

 

 

 

 

Singur…..

Blog pic

http://www.youtube.com/watch?v=D5XhJ5cOjr0&feature=share&list=PL-zKQxWPVvliXHKPYCAemgjI30-NiInCU

Sint Buddha in oglinda …….looking at my inner self…..

„Am  venit la tine ca sa ma salvezi … tu esti singura mea directie …. ascunde-ma sub mangaierea ta,

sunt sarutul tau adinc si ametitor … , mintea-mi zburda ca un cal naravas…”

I come to you,

to save me …