Ioana … cu nume de Sfant!

RIP my sweet friend …
Te-ai stins ca un fluture de noapte ars de lumina becului …
Fata draga, de ce nu ai mai asteptat vreo cativa zeci de ani …
Ne-ai frant inima …
dar nu te vom uita niciodata …

 

In memoria prietenei mele Ioana Gosman …

~Miki~

https://www.facebook.com/profile.php?id=1370410668&fref=ts

IOANA

IOANA GOSMAN

 

 

Tu esti creatorul propriului tau destin …

Imagine

Tu esti creatorul propriului tau destin ...

„Nu este în stele de a organiza destinul nostru, ci in noi insine.”
– William Shakespeare

Tu esti creatorul propriului tau destin …

Scoala-te, trezeste-te si nu te opri pina nu-ti atingi scopul. Sa-ti fie gindurile pozitive, puternice, deschise … Esecurile? … nu conteaza, cum ar fi viata fara ele, cum ar mai fi viata o poezie, sau un blues fara ele? Ia-ti ca tinta idealul, si chiar daca nu reusesti sa-l atingi, nu-ti lua ochii de la el. O mie de esecuri sint urmate de o noua incercare!
Deja vu, nu-i asa?

“O singură femeie e uneori de ajuns pentru a suprima deşertul unui bărbat.” (Octavian Paler)

Video

(Source: youtube.com, John Lennon – Woman tradus romana

Videoclip de Daniel Varga)

Rînduieli

La noi muierea pupa mîna bărbatului
Pînă mai adineaori – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu-ndrăznea să-i zică tu.
Cele mai mîndre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.
Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cîrpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de-asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iese din vorbă,
Că ce ştie ea?
Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, colo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?
Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă pînă
Spre douăzeci de ani, că ziceau că eşti copil, la douăzeci de ani
Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brîul şi plecai după fete,
Le încîntai din fluier.
Nu mai sunt rînduielile alea, treierai cu caii,
Vedeai cum se suceşte lanţul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii,
Rămînea jos grîul ca aurul. Aveai stupi, oi,
Beai cîte-un putinel de lapte bătut, te ştergeai la gură cu mîtca,
Mîncai un geac de brînză, coceai floricele,
Acu’ nici mălaiul nu mai e
Aşa de dulce, cînd îl spoia mama cu cocă
Şi făcea pe deasupra flori cu lingura,
După aia-l băga-n ţest.
Zăbicul are alt gust.
Şi vitele parcă sunt mai proaste, că ţin minte
Cînd se ducea mama să mulgă vacile în obor,
Viţeii, care stăteau aleşi în curte, cum o vedeau cu oala în mînă
Săreau, se gudurau pe lîngă ea.
Ştiţi că şi anul ăsta Prica iar mi-a rămas stearpă?
Şi vitele sunt mai proaste, ascultaţi-mă pe mine.

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea, că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,
Una-două îi leapădă, zice c-a rîvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a rîvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stîrpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat şi lumea.
Înainte, cînd veneau turcii pe-aici, cine-i lua la palme? – cîte zece – doisprezece
Săreau din cîte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea
Să se bată cu ei, de ne lăuda şi Mihai Viteazul:
„Daţi, mă, băga-i-aş la ududoi, să mai stea şi pe-acasă.”
Dar discută astea cu Măria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice,
Că ea a stat toată viata cu fundu’ pe cămaşă degeaba şi nici tabla
Înmulţirii n-o ştie.
-Mărie, cît fac, fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei?
-Însoară-te, mă, Tîrziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii,
Că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.
-Păi, găseşte-mi tu una, care să-mi placă şi să-mi pupe mîna la comandă,
Că acum o iau.
-În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.

Nea Marin al lui Moşu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani,
Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau cîte-un cusur,
Era poreclit Tîrziu, dar numai Măria Bălii îndrăznea să-i spună în faţă.
Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă un alt puls, dat cu o sută de ani în urmă,
Lăcrima sec pentru stricarea rînduielilor şi după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se întoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pămîntul.
Casa lor bătrînă, de moşneni domoli şi asezaţi,
Intra încet în pămînt.

(Din volumul La Lilieci, de Marin Sorescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973)

“O singură femeie e uneori de ajuns pentru a suprima deşertul unui bărbat.” (Octavian Paler)

Blog pic

Stii… noi astia frumosi sintem cam depresati … dar ne uitam in oglinda si ne trece!

Imagine

Stii... noi astia frumosi sintem cam depresati ... dar ne uitam in oglinda si ne trece!

Acest blogger are nevoie de o pauza …

Iau o pauza ….
Nu stiu de care … dar trebuie sa o iau … altfel mai fac vreo krima, ceva …
In primul rind imi trebuie un act de katharsis, de ardere si de racire imediata. Drept pentru care m-am hotarit sa ies din toate grupurile de pe FB! Imi consum nervii si energia sa aduc servicii … dupa care „multumescul” vine imediat … nu am facut bine aia, nu am facut bine cealalta, nu mai comenta, lasa pe cutare in pace, nu respect munca, visul, viziunea, etc. Eu? Eu fac astea, eu care sint un om respectuos, cu bun simt? OK, atunci! Nu e grupul meu, ce-mi veni mie sa-l indragesc nu stiu! Adica stiu … parea un grup in forta, super caustic si arogant! Acum e „Noapte buna,” floricele si cafeluta … Offff….
Drept pentru care … adio, pica frunza! Am jurat! Ma doare enorm cind o iau peste bot gratis, si cum restul nu au timp eu de ce sa am!?
De aceea acest blogger are nevoie de o pauza … nervoasa, intelectuala si de autoanaliza …. in oglinda bineinteles!

Prima intilnire cu tiganii din New York ….

Era prin primavara lui ’92 … Mi-a spus cineva ca tiganii din Ridgewood vindeau cartele telefonice cu 5 dolari si puteai vorbi cu ele doar o data cam doua ore, daca nu si mai mult … Asta era problema mea cea mai mare. Pe atunci minutul costa cam 7 dolari, iar cum la mine se vorbea cu Romania saptaminal … era o mare disperare la vederea facturii telefonice, iar la plata ei mai bine iti faceai Harakiri!

Zis si facut! L-am luat pe al’ micu’ de-o mina, l-am asezat frumos in scaunelul lui de bebelus din masina si cu harta taximetristului in fata mi-am schitat traseul … Am facut cam o ora, deorece nu mai fusesem de una singura pe-acolo. Nu-i bai, am ajuns cu bine, am vazut casa si m-am prins ca eram la locul cu pricina, deoarece geamul de la parter era larg deschis si puteai vedea in casa ca la Reality TV, un copil se juca in mijlocul odaii, iar din casa venea miros de mincare si tigari. Am sunat la usa, o doamna Tiganca a deschis usa, i-am spus politicos pasul meu, si ea m-a poftit in casa. Inauntru… peretii zugraviti in verde, o mica mocheta industriala pe jos, dar curat, nimic de zis, un copilas cu fundul gol se tiria pe ea, iar intr-un fotoliu statea Barosanu’ casei, a la maieu alb si pantaloni negri, scotind trombe de fum din tigara aprinsa. L-am salutat, ne-am strins miinile si i-am spus dorinta. El mi-a zis sa iau loc, m-a chestionat de unde sint, din ce oras romanesc, mi-a spus si el ca se ocupa de aducerea rromilor in America … ce sa spun … om pregatit … cu fax, computer si o lista de oameni pe care tocmai o faxa la Ambasada americana din Bucuresti si Toronto. Omul a cerut doua cafele si indata Doamna Tiganca a adus doua degetare mici cu cafea turceasca, aromata de care nu mai bausem de aproape cinci ani … Cind sa iau cafeaua au aparut si doua paharute cu rom. Omul scoase un teanc de cartele telefonice si m-a intrebat de cite minute vreau. I-am raspuns ca nu conteaza, sint la prima incercare oricum. Omul a pus cardul telefonic pe masa, eu i-am „cardit loveaua” si ne-am pus pe savurat cafele cu rom. Ala mic al lor cu fundul gol, ii indesa lu’ fii-mio biscuiti inmuiati din gura lui, iar al meu ii dadea o jucarie pe care o linsese el tot drumul in masina. Am avut o tresarire de a intrerupe schimbul de amabilitati, dar nu am vrut sa jignesc gazda care era in largul lui cu ospitalitatea si povestirile. Si uite asa aflai cum a venit Barosanu’ la New York, cind, si ce servicii si facilitati facea el comunitatii de rromi si romani din New York. I-am povestit si eu de prietenii mei Geza si Latziko, tigani faini de Ghelinta cu care ma aveam ca fratii. Orice le ceream, ei faceau pentru mine. Dupa incalzirea de rigoare, Doamna Tiganca scoase o masa plianta si o aseza in mijlocul sufrageriei, o data aparura si o fata de masa aurie cu trei farfurii, la mijloc o oala enorma de supa de gaina, un polonic cu smaltul sarit, un cos plin cu piine alba, ardei iute si sare. Femeia a spus o rugaciune inainte, si cuviincioasa, a impartit bucatele. Era imbracata cu portul tiganesc, cu batic inflorat pe fond alb, bluza de nylon roz, si fustele verzi cu roz … o intreaga primavara fosnitoare … Si-a luat copilul pe brate si i-a oferit dumicatei mici de piine cu supa. Copilasul nici nu avea timp sa inghita ca alta lingura cu supa si piine venea grabita. Am luat exemplul si am inceput sa-i dau si eu baiatului meu, la fel. Mare mi-a fost uimirea cind am vazut cum se bateau turcii la gura lui, ca la Plevna. Dupa ce i-am indestulat, i-am lasat din nou pe jos si am inceput sa mincam noi, doamnele. Barosanul era la ros de oase, si lins de degete. Gustul acelei supe divine, cu fire de tarhon, gatite de Doamna Tiganca (care probabil era cam de virsta mea, 33-34 de ani) mi-a ramas implintat in memorie … nu l-am mai gasit niciodata … Gaina frageda cu hrean mi se topea in gura. Zeama galbena, grosuta, cu rondele de smintina aluneca pe git, lasind un gust aparte, de care nu te mai saturai … Am terminat si mincarea, a mai venit un rind de rom si niste tigari maronii, stil Kojak, dupa care m-am scuzat si le-am spus ca trebuie sa plec, multumindu-le pentru ospitalitate. I-am invitat de Sintele Pasti in Astoria, unde locuiam eu, dar mi-au spus ca trebuie sa plece la Los Angeles la fratele lui.

Mult timp m-am gindit la felul cum acesti oameni m-au primit si ospatat … m-am intrebat daca la fiecare cumparator de cartele telefonice le ofereau tot ce aveau mai bun, sau care era punctul lor de vedere. Nu cred ca aveau unul, decit o inima prietenoasa, un suflet larg aparte.

Majoritatea romanilor emigrati dadeau acelasi sfat noilor veniti „sa te feresti de romani” … dar eu dupa propozitia asta asi fi adaugat „sa te imprietenesti numai cu tigani, sint cei mai omenosi!” Imagine