Ioana … cu nume de Sfant!

RIP my sweet friend …
Te-ai stins ca un fluture de noapte ars de lumina becului …
Fata draga, de ce nu ai mai asteptat vreo cativa zeci de ani …
Ne-ai frant inima …
dar nu te vom uita niciodata …

 

In memoria prietenei mele Ioana Gosman …

~Miki~

https://www.facebook.com/profile.php?id=1370410668&fref=ts

IOANA

IOANA GOSMAN

 

 

“O singură femeie e uneori de ajuns pentru a suprima deşertul unui bărbat.” (Octavian Paler)

Video

(Source: youtube.com, John Lennon – Woman tradus romana

Videoclip de Daniel Varga)

Rînduieli

La noi muierea pupa mîna bărbatului
Pînă mai adineaori – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu-ndrăznea să-i zică tu.
Cele mai mîndre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.
Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cîrpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de-asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iese din vorbă,
Că ce ştie ea?
Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, colo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?
Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă pînă
Spre douăzeci de ani, că ziceau că eşti copil, la douăzeci de ani
Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brîul şi plecai după fete,
Le încîntai din fluier.
Nu mai sunt rînduielile alea, treierai cu caii,
Vedeai cum se suceşte lanţul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii,
Rămînea jos grîul ca aurul. Aveai stupi, oi,
Beai cîte-un putinel de lapte bătut, te ştergeai la gură cu mîtca,
Mîncai un geac de brînză, coceai floricele,
Acu’ nici mălaiul nu mai e
Aşa de dulce, cînd îl spoia mama cu cocă
Şi făcea pe deasupra flori cu lingura,
După aia-l băga-n ţest.
Zăbicul are alt gust.
Şi vitele parcă sunt mai proaste, că ţin minte
Cînd se ducea mama să mulgă vacile în obor,
Viţeii, care stăteau aleşi în curte, cum o vedeau cu oala în mînă
Săreau, se gudurau pe lîngă ea.
Ştiţi că şi anul ăsta Prica iar mi-a rămas stearpă?
Şi vitele sunt mai proaste, ascultaţi-mă pe mine.

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea, că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,
Una-două îi leapădă, zice c-a rîvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a rîvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stîrpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat şi lumea.
Înainte, cînd veneau turcii pe-aici, cine-i lua la palme? – cîte zece – doisprezece
Săreau din cîte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea
Să se bată cu ei, de ne lăuda şi Mihai Viteazul:
„Daţi, mă, băga-i-aş la ududoi, să mai stea şi pe-acasă.”
Dar discută astea cu Măria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice,
Că ea a stat toată viata cu fundu’ pe cămaşă degeaba şi nici tabla
Înmulţirii n-o ştie.
-Mărie, cît fac, fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei?
-Însoară-te, mă, Tîrziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii,
Că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.
-Păi, găseşte-mi tu una, care să-mi placă şi să-mi pupe mîna la comandă,
Că acum o iau.
-În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.

Nea Marin al lui Moşu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani,
Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau cîte-un cusur,
Era poreclit Tîrziu, dar numai Măria Bălii îndrăznea să-i spună în faţă.
Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă un alt puls, dat cu o sută de ani în urmă,
Lăcrima sec pentru stricarea rînduielilor şi după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se întoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pămîntul.
Casa lor bătrînă, de moşneni domoli şi asezaţi,
Intra încet în pămînt.

(Din volumul La Lilieci, de Marin Sorescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973)

“O singură femeie e uneori de ajuns pentru a suprima deşertul unui bărbat.” (Octavian Paler)

Blog pic

Cugetarea serii … Ce faci cind „dai cu mucii-n fasole” … pe tiganeste vorbind …

Mr Bean watch

Mda … cit de tare ti-o fi gresit cineva in viata … de te repezi sa reflectezi virtual asupra persoanei ca fiind o „mizerie umana?” Ti-o fi ruinat viata … ? Te-o fi adus in pragul falimentului …? Te-o fi denigrat public …?

Stai si cujeti ca ardelenu’ … ma rog, daca ai bunsimt numai! Si cujeti, si cujeti, si cujeti … te duci si bei … fumezi un pachet … te intorci … mai bei … ca ti-au dat si acasa … la inceput esti convins ca ai avut dreptate … ca deh,… numai tu ai dreptate! Tu niciodata nu gresesti! Vorbesti cu ea in gind, o faci troaca de porci, bombani, vrei sa spargi laptop-ul, sau telefoanele … care suna, bineinteles ca este ea care suna, dar nu vrei sa raspunzi, deoarece trebuie sa o pedepsesti aspru … in primul rind pentru ca e femeie, iar in al doilea rind vrei sa escalezi ca ea sa inteleaga ca tu ai dreptate! Buuunnn! Te culci, te zvircolesti sau adormi butuc!

Cert este ca nu e bine! Toate aceste eschibitii se puteau evita printr-un simplu „imi pare nespus de rau!” Ardeleanu’ stie de ce spune „vorba lunga, saracia omului.” Dar cocalarul din tine, cu telefon 4G si ceas de aur nu poate depasi stadiul „operetei.” Singurul remediu a „mucilor in fasole” este contemplarea in oglinda! Daca ai puterea de te a privi in ochi, si de te a recunoaste atunci ai mari sanse sa realizezi faptul ca femeia de linga tine, suportul tau moral de atita timp, nu este un zero barat, nu este o „mizerie umana,” ci doar o fiinta devotata numai tie! Este cazul sa o tolerezi asa cum e, sa-i intorci favorurile cum stii tu mai bine, cu veselie si un cuvint bun!